 |
ursitoare, ursitori, fete ursitoare, spectacol ursitoare, trei ursitoare 3 ursitoare, ursitori, trei ursitori, 3 ursitori, spectacol ursitoare, show ursitoare, ursitoare show, ursitoare bune, ursitoare live, ursitoare cluj, ursitoare cluj-napoca,ursitoare turda, ursitoare campia turzii, ursitoare mures, ursitoare alba, ursitoare zalau, ursitoare sibiu, ursitoare brasov, ursitoare dej, ursitoare floresti, ursitoare gherla, uristoare huedin, ursitoare gilau, ursitoare rea, ursitoare-ursitoare, versuri ursitoare, urari ursitoare, traditii ursitoare, traditie cu ursitoare, ursitoare botez nord , botez in ardeal, botez catholic, ursitoare la botez satu mare cluj, ursitoare la botez zalau, ursitoare,daruri, versuri ursitoarea iubirii, versuri si urari de la ursitoare, botezul, imagini si informatii traditia despre taierea motului obiceiuri,restaurant ursitoare, poezia ursitoarelor, urari de la nasi pentru fin botez, ursitoare-botez, ursitoare_botez, firma ursitoare, pachet ursitoare, servicii ursitoare, actrite ursitoare, |
„Cum se naşte un băiat sau o copilă, totdeauna se înscrie în cer într-o carte, care se numeşte cartea sorţii, nu numai numele, ci şi tot viitorul său cum are să fie: bun ori rău, de unde vine apoi şi zicala: aşa mi-a fost scris, aşa mi-a fost scris în slovele ursitoare.” - Simion Florea Marian, Naşterea la români
Naşterea este însoţită de ritualuri complicate a căror protagonistă este moaşa care îşi împarte atenţia şi grija între lăuză şi nou-născut. Scopul acestora este să se înlăture forţele malefice pentru a favoriza creşterea lipsită de pericole a copilului. În momentul naşterii este chemată moaşa sau o femeie bătrână pricepută pentru a pune apa la încălzit. Bărbaţii părăsesc încăperea, iar în tocul uşii se leagă un fir de strămătură roşie, prins mai apoi la mâna nou-născutului pentru a nu se deochea.
Mama nu are voie să stea cu picioarele spre uşă, căci aşa ies morţii din casă. Femeii care a născut îi este interzis să iasă din casă vreme de patruzeci de zile, pentru că nu este curată, o părăseşte până şi îngerul păzitor, perioadă în care vecinii şi prietenii aduc diverse cadouri şi urează viaţă plină copilului şi mamei. După patruzeci de zile, femeia merge la biserică, unde i se face molifta, ducând cu ea şi copilul, ca să-l îmbisericească. Totodată, nu e bine ca mama să culce pruncul cu ea în pat până în a treia zi de la naştere (când va fi scăldat de moaşă), căci s-ar putea întâmpla să se întoarcă cu spatele la el.
Nefericită întâmplare: copilul ar putea căpăta rofii (bube care apar uneori la copii după naştere) sau, când va creşte, lumea întreagă îi va întoarce spatele. Mai rău de atât, spiritele rele pot să se apropie de copil, să-l schimonosească, să-l omoare sau chiar să-l fure şi să-l înlocuiască cu altul.
Ursitoare
Ursitoarele sunt zâne care vin în nopţile fără soţ pentru a-i decide soarta nou-născutului. În Transilvania se spune că, pentru a fi binevoitoare, ursitoarele trebuie să găsească în camera copilului sare, pâine şi un caier cu lână. Pot fi şi uşor păcălite, căci se poate cerne făină, pe care, după 3 zile şi 3 nopţi, părinţii pot vedea urma paşilor de zâne. În Banat, Moldova şi Ţara Românească, se pregăteşte „cina ursitoarelor” (cu pâine, găini, vin şi 3 bănuţi). În Bucovina, moaşa pune doar o lumină de veghe, crezându-se că aceasta este suficientă pentru a le mulţumi pe ursitoare, făcându-le să-i urzească micuţului o soartă cât mai bună. 8 zile după naştere, părinţii trebuie să fie veseli, căci tristeţea lor le molipseşte şi pe ursitoare, iar prorocirea va fi pe măsura umorii lor.
După unele credinţe, ursitoarele se numesc Ursitoarea (cea mai mare dintre ele, cea care ţine fusul şi furca), Soarta (cea care prezice destinul) şi Moartea (cea care stabileşte când se va curma firul vieţii). Aceste personaje mitologice prezintă o adaptare a mitului grecesc referitor la cele trei Moira, babe urâte şi neiertătoare de care până şi Hera se temea. La români, ursitoarele au devenit fete mari, zâne surori, fecioare curate nepătate şi nemuritoare.
De fapt, ursitoarele sunt surorile celorlalte şase iele (trei dintre acestea pocesc oamenii, restul de trei descântând de dragoste şi de urât). Se întâlnesc cu toate o dată pe an şi, de bucurie că s-au văzut, dansează o horă drăcească. Ursitoarele poartă rochii lungi, albe şi întreţesute cu fluturi şi cu fire de aur. Cea mai mare însă umblă adesea îmbrăcată într-o blană de aur, având la brâu o furcă de care este legat un caier de lână albă sau neagră amestecată cu mătase şi fire de aur („precum rup firul aşa curmă ele cum voiesc şi zilele omului” – Simion Florea Marian, Mitologie românească).
Prima baie
În majoritatea zonelor ţării există obiceiul ca apa de la „prima scăldătoare” să fie rece. Se spune că astfel copilul devine rezistent la frig, vioi, sprinten, voinic, deştept, isteţ.
În apa de la prima baie trebuie să se pună:
· busuioc, să fie atrăgător copilul, mai ales dacă este fată
· grâu, să fie cinstit
· mentă şi romaniţă, să crească uşor şi să fie sănătos
· măciulii de mac, să doarmă bine
· apă sfinţită pentru curăţenie sufletească şi trupească
· lapte dulce, „să-i fie pielea albă şi dulce ca laptele”
· miere, „să fie dulce la vorbă ca mierea”
· bani de argint, să fie „scump şi nepătat ca argintul şi, precum iubeşte fiecare om argintul, aşa să iubească şi pe copilul nou-născut”.
Toate acestea se adaugă în apă odată cu rostirea solemnă a următoarelor cuvinte:
„Să fie sănătos/ Şi norocos/ Şi mintos/ Şi voios/ Şi frumos/ Şi drăgăstos/ Şi învăţat/ Şi bogat/ Om de treabă!”
Copilul trebuie scăldat întotdeauna înainte de apusul soarelui, „căci altfel capătă plânsori şi nu poate defel dormi”. Ca să nu fie contaminat de rău, hăinuţele nu trebuie lăsate la uscat afară, „să le apuce asfinţitul soarelui”.
Moaşa, după ce scoate banii, se duce şi pune apa de la baie la rădăcina unui măr sau păr (întotdeauna înainte de înserat), pentru a nu călca nimeni pe ea şi pentru a creşte copilul frumos şi sănătos ca pomul respectiv. Moaşa se aşază apoi pe covata întoarsă şi femeile o înconjoară de 3 ori, dansând şi chiuind. După toate acestea, moaşa trebuie să sară peste covată, cântând şi îmbiindu-le astfel pe cele care-şi doresc un copil:
„Hai, săriţi peste covată,/ S-aveţi şi voi câte-o fată,/ Dar săriţi mai ‘năltişor,/ S-aveţi şi câte-un fecior”
La sfârşitul ritualului, moaşa îl dă pe copil naşilor pentru a-i pune bani pe piept, apoi îl dă mamei, care o cinsteşte cu un pahar de rachiu.
sursa: www.gandul.info
