Se afișează postările cu eticheta botezul copilului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta botezul copilului. Afișați toate postările

marți

Botezul copilului





Slujba de botez a copilului este primul contact pe care acesta il are cu Biserica si cu Dumnezeu. Botezul inseamna increstinarea puiului tau si reprezinta o slujba religioasa de o importanta foarte mare, dar si de o incarcatura emotionala puternica pentru intreaga familie.


Botezul este momentul in care copilul isi primeste, din punct de vedere spiritual, numele care este trecut in certificatul de nastere. Mai mult decat atat, prin botez, copilul este curatat de pacatul stramosesc. Din momentul botezului, copilul devine membru al Trupului tainic al Domnului.
In cadrul ceremoniei de botez se fac urmatorii pasi:

  • Rugaciunea la facerea catehumenului sau a celui chemat la Botez;
  • Rugaciunea de inlaturare a puterii necuratului;
  • Sfintirea apei in care va fi botezat copilul;
  • Sfintirea untdelemnului cu care va fi insemnat pruncul;
  • Afundarea de 3 ori a pruncului in apa sfintita in numele Sfintei Treimi;
  • Ungerea cu Sfantul Mir, facand chipul Crucii la frunte, la ochi, la gura, la urechi, pe piept, pe spate, la maini si la picioare, zicand: "Pecetea darului Sfantului Duh";
  • Rugaciunile la spalarea pruncului;
  • Rugaciunile la tunderea parului;
  • Impartasirea pruncului cu Sfanta Euharistie (Trupul si Sangele Mantuitorului Hristos).

Un aspect destul de important din taina botezului este lumanarea care reprezinta lumina care este adusa in sufletului puiului tau. In mod obisnuit, lumanarea de botez se impodobeste cu crini (floarea Maicii Domnului), frunze de feriga (pentru sporul copilului), dar si o crenguta de brad (pentru ca micutul sa fie trainic si sanatos asemenea unui brad).

La 40 de zile de la botez se face Molitfa, adica rugaciunile pentru mama si pentru copil. In acest punct, mama este cea care aduce copilul la Biserica. Atunci preotul inchina copilul la toate incoanele imparatesti, rostind rugaciunile inchinate sfintilor reprezentanti.

Botezul a fost facut prima oara de Mantuitorul Iisus Hristos dupa Invierea din moarte, indemnandu-i pe Sfintii Apostoli astfel: "Drept aceea, mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua, si iata Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacurilor. Amin!"

de pe acasa.ro

joi

Obiceiuri si traditii la botez


ursitoare, ursitori, fete ursitoare, imagine de pe buybuyseller.com,spectacol ursitoare, trei ursitoare 3 ursitoare, ursitori, trei ursitori, 3 ursitori, spectacol ursitoare, show ursitoare, ursitoare show, ursitoare bune, ursitoare live, ursitoare cluj, ursitoare cluj-napoca,ursitoare turda, ursitoare campia turzii, ursitoare mures, ursitoare alba, ursitoare zalau, ursitoare sibiu, ursitoare brasov, ursitoare dej, ursitoare floresti, ursitoare gherla, uristoare huedin, ursitoare gilau, ursitoare rea, tarig ursitoare, versuri ursitoare, urari ursitoare, traditii ursitoare, traditie cu ursitoare,  ursitoare botez nord , botez in ardeal, botez catholic, ursitoare la botez satu mare cluj, ursitoare la botez zalau, ursitoare,daruri, versuri ursitoarea iubirii, versuri si urari de la ursitoare, botezul, imagini si informatii traditia despre taierea motului obiceiuri,restaurant ursitoare, poezia ursitoarelor, urari de la nasi pentru fin botez, ursitoare-botez, ursitoare_botez, 


Exista cateva obiceiuri si traditii la botez care trebuie stiute parintii care vor un botez traditional pentru copilul lor: rolul parintilor la botez, rolul nasei la botez, baita de a doua zi etc.
Ce trebuie sa faca parintii la botez


1. Sa aiba certificatul de nastere la biserica.


2. Sa ia un cadou nasilor.


3. Pentru a doua zi trebuie sa pregateasca un prosop si sapun pentru ca mama sa spele nasa dupa baita si inca un prosop pentru cea care da copilul, adica "moasa".


4. Sa aiba la ei o foarfeca plus o cutiuta unde sa puna parul pe care parintele il va taia la botez.


5. Sa cumpere bomboane pentru servit in biserica.


6. Dupa ce se termina baita opresc cate ceva din cadita (petale de flori, banuti) pe care ii pastrati intr-o cutiuta alaturi de firicelele de par de la botez.
 Ce trebuie sa faca nasa la biserica


1. Sa cumpere lumanarea pentru copil, cu funda albastra pentru baiat, roz sau rosie pentru fata, sau alba pentru fata sau baiat.


2. Pentru a primi copilul la botez, dupa ce preotul il baga in cazanul cu apa sfintita, nasa trebuie sa aiba o bucata mare de panza alba, necusuta, nefinisata sau brodata si o beteala/fasa de legat copilul, care nu trebuie sa fie nici prea scurta "se marita/insoara repede", dar nici prea lunga "se marita/insoara tirziu".


3. In biserica nasa pune in piept, la cei care asista, cruciulite legate cu fundite de aceeasi culoare ca funda de la lumanare. Serveste uneori ea sau mama copilului bomboane dulci sau prajituri (dupa botez).


4. Nasii trebuie sa-i cumpere copilului un trusou complet de imbracat (scutece, hainute, caciulita, botosei, o plapumioara, incaltaminte etc...nu uitati de servetele umede, pentru orice eventualitate), iar restul: carucior, leagan etc ramane la intelegerea cu parintii.


5. Pentru preot, nasii trebuie sa aiba cumparat un prosop nou si un sapun (ambele albe), cu care acesta se spala si sterge inainte de a scalda copilul in cristelnita.


6. Nasii platesc slujba la biserica si acasa, la petrecerea de botez fac un dar in bani sau in obiecte copilului.


7. Nasii aduc vin si ulei la biserica.


8. Nasa e bine sa cumpere o iconita care va fi sfintita de preot.


9. Nasa ii ia cercei fetei sau lantisor baiatului.


Ce trebuie sa faca nasa la baita a doua zi


1. Nasa trebuie sa aiba urmatoarele: prosop, ulei pentru bebelus si sampon, costumas, paturica, pernuta, jucarioare, scutece. Dupa ce-l spala trebuie sa-l strige pe nume. Dupa botez si pana il spala nasa nimeni nu are voie sa pupe copilul (se spune ca "ii ia mirul") sau sa-l strige pe nume.


2. Il va unge cu mir (uleiul sfintit de la botez) peste tot, adica pe la incheieturi, calcaie si pe tot corpul; se zice ca daca il unge bine nasa copilul va avea o piele catifelata ca matasea.


3. La baita trebuie sa fie lumanarea de botez aprinsa - in cadita se pune fasa, iar dupa ce termina, apa se arunca la un copac si fasa se pune la uscat la oglinda.


4. Ii descanta copilului inainte de a-l baga in baie cu crenguta de busuioc:


• pe la ochi "sa vada lucruri bune si frumoase",
• pe la urechi "sa auda numai invataminte si sa ia aminte la ele",
• pe la gura " sa vorbeasca cuvinte intelepte si sa stie a respecta pe cei din jur",
• pe la manute "sa fie harnic si priceput",
• pe piept "sa fie iubitor si cu suflet mare",
• pe cap "sa fie desteapt si luminat",
• pe picioare "sa il duca acolo unde trebuie si sa il aduca mereu acasa, langa cei dragi"


La baita de mir se pun in apa:


• petale de trandafir, flori de tei
• uleiuri frumos mirositoare
• un ban de aur sau de argint
• un fulg, sa fie usor ca fulgul
• un strop de miere sau de zahar sa fie dulci
• orez pentru bogatie, grau sa fie cinstit
• o verigheta sfintita
• oua sa fie sanatos si plin ca oul (care trebuie sa ramana intreg, mama copilului urmand sa-l puna in apa de baie din a 2-a zi)
• ulei de la biserica
• banuti sterilizati inainte
• ardei iute
• lapte dulce
• busuioc ca sa fie frumos copilul
• marar sa fie placut ca mararul in bucate
• menta si romanita sa creasca usor si sa fie sanatos
• maciulii de mac ca sa doarma bine
• seminte de canepa ca sa creasca iute
• apa sfintita sa fie copilul curat ca aceasta
• seminte
• sare
• grau sa fie cinstit
• parfum


Obiceiuri


• La biserica copilul vine imbracat in hainute de la parintii lui sau daca are moasa, in hainutele luate de moasa.


• Nasa trebuie sa sarute finul/fina inainte de botez ca sa aiba gropite.
• Sub cadita se pun carti ca sa fie copilul "studios".


• La sfarsitul baitei se da dupa urechiuse, la subrat, pe picioruse cu un betisor cu un strop de parfum - ca sa miroasa bine.


• Nu trebuie sa schimbi copilul de haine pana a doua zi dupa botez si nu ai voie sa-l pupi tot pana a doua zi.


• Nasa cand il aduce pe copil acasa de la botez, la pragul casei il va da mamei dupa ce intinte bratele cu copilul de trei ori peste prag si zice tot de trei ori "ti-am luat un pagan, ti-am adus un crestin".


• Apa de la baita de a doua zi cu tot ce este in ea se duce undeva afara si se pune la radacina unui singur pom sau a unei singure plante, sa fie un loc cat de cat curat si cat mai retras.

sursa: www.copilul.ro 

DACA ITI DORESTI URSITOARE LA BOTEZUL COPILULUI TAU, CLICK AICI  

miercuri

Obiceiuri de Botez



Cele mai importante lucruri de care să ţii cont pentru BOTEZ

1. Se recomandă ca un nou-născut să fie botezat după ce „ a împlinit “ 40 de zile. Nu este indicat ca mama să participe la Botez dacă el are loc mai devreme de această perioadă, din cauza condiţiei sale de lăuză.
La opt zile după naştere, în mod tradiţional, mamei i se face aşa-numita rugăciune pentru lăuze şi tot atunci se pune numele pruncului, pentru care se rostesc rugăciuni. Este bine ca cei din familie şi naşii copilului, care urmează să fie botezat, să se spovedească şi să se împărtăşească înainte.

2 . Programarea la Biserică - de obicei, părinţii aleg să-şi boteze copilul în aceeaşi biserică în care s-au căsătorit. Cineva din familie, tatăl copilului sau naşul, poate merge să vorbească cu preotul pentru a stabili data Botezului şi a face programarea.
Conform tradiţiei, dacă în ziua respectivă sunt mai mulţi candidaţi la botez în Biserică, băieţi şi fete, se vor boteza mai întâi băieţii. Nu este vorba despre vreo discriminare, aşa cum ar putea crede mamele de fetiţe. Băieţii sunt botezaţi primii conform credinţei că ar putea ajunge într-o zi, la rândul lor, slujitori ai Bisericii. Respectaţi-vă programarea şi nu întârziaţi!

3. Calendar religios
Înainte de a oficia taina Sfântului Botez, trebuie să vorbiţi cu preotul parohiei alese de dumneavoastră pentru a vă face o rezervare pentru ocazia respectivă. Suntem alături de dumneavoastră şi vă ajutăm prezentându-vă calendarul religios pentru a şti în ce perioade nu se fac botezuri:
• în toate zilele de miercuri şi vineri de peste an;
· în ajunul Praznicelor Împărăteşti;
· în săptămâna dinaintea Postului Sfintelor Paşti;
· în postul Sfintelor Paşti;
· în Săptămâna Luminată;
· în Duminica Rusaliilor;
· în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel;
· în Postul Adormirii Maicii Domnului;
· Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul;
· Înălţarea Sfintei Cruci;
· în Postul Naşterii Domnului;
· De la Naşterea Domnului până la Botezul Domnului.
Interdicţia este legată de faptul că, de obicei, după orice Botez, urmează un mare petrecere.

4. Un prosop şi un săpun - vor fi folosite de către preot. Acesta face o spălare rituală înainte de săvârşirea Sfintei Taine a Botezului. Prosopul şi săpunul constituie şi un soi de ofrandă din partea naşilor pentru preot.

* Contactaţi-ne pentru ofertele de Trusou-uri pentru Botez

5. Un mănunchi de busuioc - cu care se va stropi pruncul şi se va lega faşa de Botez. Busuiocul este o plantă aromată folosită în ritualurile bisericeşti din vremuri străvechi, planta crescând şi în Israel. O altă semnificaţie a mănunchiului de busuioc este legată de faptul că planta este vie, este o parte a naturii şi întregeşte cu viaţa un ritual.

6. O sticlă cu ulei. Poate fi orice fel de ulei - el va fi sfinţit şi folosit pentru ungerea cu „ untdelemnul bucuriei “ din timpul Botezului. Vă oferim variante gata ambalate şi decorate minunat. Pentru detalii ne puteţi contacta.

* Contactaţi-ne pentru ofertele de sticluţe pentru Botez

7. o lumânarea - poate fi una simplă, obişnuită, cel puţin, la începuturile creştinismului, aşa era. Împodobirea ei semnifică bucuria prilejuită de faptul că un prunc va fi botezat. Crinul, de exemplu, este considerat simbolul Fecioarei Maria. Se poate pune de asemenea brăduţ, pentru ca micuţul să fie sănătos şi viguros ca un brad, floarea-miresei, ca să nu aibă cununiile legate, ferigă - pentru spor. Cu lumânarea (cu fumul lumânării) se va face semnul crucii deasupra uşii şi va putea fi stinsă.
Oricât de bucuroşi aţi fi, nu vă grăbiţi să aruncaţi toate veniturile familiei pe lumânarea de Botez sau să folosiţi în aranjament toate florile Pământului! Rezultatul ar putea fi contrar celui scontat. Împodobirea lumânării nu este o probă într-o competiţie! Ghidaţi-vă după principiul mai puţin e întotdeauna mai mult!

* Contactaţi-ne pentru ofertele de Lumânări pentru Botez


8. O pânza de Botez - trebuie să fie albă. În pânză va fi învelit pruncul după Întreita Scufundare. Cel mic va avea nevoie de confort şi siguranţă şi trebuie învelit bine. Culoarea albă a pânzei simbolizează puritatea Bisericii şi a Credinţei, dar şi curăţenia şi puritatea noului botezat. În ultimii ani, locul pânzei albe a fost luat de prosoape, mult mai practice, iar culoarea variază şi ea; se obişnuieşte ca fetiţelor să li se cumpere faşă de botez roz, iar băieţilor - una bleu, acestea fiind culorile asociate în mod tradiţional fiecărui sex în parte. Nici un preot nu va refuza să vă boteze copilul dacă nu aveţi un prosop sau o pânză albă, dar ar fi de preferat să respectaţi culoarea tradiţională.

* Contactaţi-ne pentru ofertele de Trusou-uri pentru Botez

9. Certificatul de naştere al copilului ( originalul şi o copie pe care o lăsaţi preotului)- nu uitaţi de el! Cu toată agitaţia pe care o implică pregătirile pentru un eveniment de o asemenea amploare, este posibil să uitaţi acasă certificatul de naştere al copilului. Preotul vi-l va cere înainte de slujbă.

10. Adeverinţă medicală de la medicul de familie sau de la pediatrul care are sub supraveghere copilul care trebuie să ateste că cel mic este apt pentru botez, adică nu suferă de nici o boală care s-ar putea agrava în timpul botezului sau care ar putea pune în pericol sănătatea celorlalţi copii ce urmează să fie botezaţi în aceeaşi cristelniţă. Din ce în ce mai mulţi preoţi cer părinţilor celui care urmează să fie botezat această adeverinţă. Apa în care sunt botezaţi copiii nu se schimbă de la un „ candidat “ la altul şi, din păcate, nu puţine sunt cazurile mamelor iresponsabile, care nu se prezintă cu cel mic în cabinetul pediatrului şi nu îi fac vaccinurile necesare. Preoţii au recurs la această soluţie, de a cere o adeverinţă care să ateste că cel mic este „ apt pentru botez “ , pentru a-i proteja pe micuţii care sunt aduşi spre creştinare.

11. Obligaţiile naşilor :
Naşii sunt părinţii spirituali ai copilului. Ei mărturisesc, se leapădă de păcatul strămoşesc, de cele rele şi se închină lui Isus, creştinând copilul. Se spune că dacă este fetiţă, atunci va boteza un naş, dacă este băiat, copilul va avea o naşă. Înainte de a intra în Biserică, naşa sau naşul trebuie să se spovedească şi să se împărtăşească, pentru a fi curat în faţa lui Dumnezeu.
Ce trebuie să cumpere:
- hăinuţele în care va fi scos din Biserică bebeluşul ( nu uitaţi de pampers)
- lumânarea de botez (* Contactaţi-ne pentru ofertele de Lumânări pentru Botez)
- pânza albă în care va fi scos copilul din apă + faşa (panglica roz /bleu) de aproximativ 1 m lungime (*Contactaţi-ne pentru ofertele de Trusou-uri pentru Botez)
- cruciuliţe pentru pus în piept (mărturii) (* Contactaţi-ne pentru ofertele de mărturii pentru Botez)
- săpun şi prosop pentru preot (* Contactaţi-ne pentru ofertele de Trusou-uri pentru Botez)
- ulei (* Contactaţi-ne pentru ofertele de sticluţe pentru ulei pentru Botez)
- vin
- naşul cercei dacă e fetiţă
- naşa lănţişor(cruciuliţă) dacă e băieţel

12. Obligaţiile Părinţilor:
- plătesc taxa de botez
- cumpără un cadou naşilor ( opţional) ) * Contactaţi-ne pentru ofertele de ursitoare pentru Botez

13. Când ajunge acasă, nou-născutul este pus în pragul casei, iar naşa îi zice mamei înainte ca aceasta să-l ia de jos: „Păgân mi l-ai dat, creştin ţi l-am adus”.

14. Ursitoarele - După naştere, în tradiţia populară, fiecare copil îşi primeşte destinul de la ursitoare. Ele sunt fiinţe magice, surori cu ielele pe care nimeni nu le-a văzut şi prea puţini le-au auzit. Un lucru e sigur – ceea ce sortesc ele, întotdeauna se îndeplineşte. În Moldova, unii oameni spun că sunt trei ursitoare, alţii şapte, alţii nouă sau doisprezece ; în Transilvania s-ar auzi de trei, şapte, nouă sau unsprezece ursitoare sau urători, urzători. Cei din Oltenia cred că sunt trei ursitoare sau zâne, toate femei, una mică, alta mijlocie şi una mare.

Cele trei sau patru ursitoare urează copilului de bine în viaţă, carieră şi familie. Pe un fond muzical, cu ajutorul unui text în versuri personalizat, ursitoarele, interpretate de animatoare profesioniste, vă vor emoţiona şi vă vor amuza pe dumneavoastră şi invitaţi !